Home » Lumea digitală » Samsung Galaxy Note9 este cel mai bun în testele de rezistenţă. Telefonul are însă o problemă majoră

Samsung Galaxy Note9 este cel mai bun în testele de rezistenţă. Telefonul are însă o problemă majoră

Samsung Galaxy Note9 este cel mai bun în testele de rezistenţă. Telefonul are însă o problemă majoră
Publicat: 25.08.2018
Încă de la Galaxy S6, Samsung s-a remarcat printr-o construcţie fără cusur a telefoanelor sale, construcţia din sticlă şi aluminiu fiind un exemplu pe care multe alte companii l-au urmat în ultimii câţiva ani. Galaxy Note9 nu schimbă foarte multe atunci când vine vorba despre aspectul exterior al telefonului, însă pare să „sufere” de o problemă de construcţie pe care predecesorii săi nu o aveau.

Cel mai nou test de pe canalul de YouTube JerryRigEverything supune noul Galaxy Note9 la testul „standard” de zgâriere şi rezistenţă în utilizare. Avem de a face cu sticlă Gorilla Glass 5 de la Corning, o ramă din aluminiu foarte rezistentă şi camere bine protejate, care sunt greu de zgâriat în utilizare normală. Telefonul nu se îndoaie nici atunci când este aplicată presiune foarte mare, iar ecranul său AMOLED este probabil cel mai bun de până acum, putând să îşi revină complet chiar şi după arderea sa cu flacără deschisă, ceva ce niciun alt model cu panou OLED nu a reuşit până în prezent.

Stylus-ul din plastic poate fi cu uşurinţă rupt, însă acesta ar trebui să stea în general bine stocat în interiorul telefonului. De asemenea, acesta poate fi înlocuit, deci nu este o componentă obligatoriu crucială. Ruperea lui dezvăluie faptul că în ciuda faptului că beneficiază de fucţionalitate wireless prin Bluetooth, acesta nu include un acumulator, ci stochează energia într-un condensator, care se încarcă în doar câteva secunde pentru o durată de utilizare de jumătate de oră.

Citeşte continuarea pe go4it.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase